M.A.N. -Campanie de recrutare soldaţi, gradaţi profesioniști

Written by on 9 februarie 2024

Biroul Informare Recrutare Alba a transmis urmatorul anunt pentru persoanele interesate:

ANUNŢ

,,ŢINTEŞTE SUS, FII CEL MAI BUN!”

Ministerul Apărării Naţionale continuă activitatea de recrutare a candidaţilor pentru categoria de
personal ”soldat/gradat profesionist”.
Pentru posturile de soldat/gradat profesionist, seria I – 2024, sunt disponibile 5093 de locuri la nivel
național, dintre care 9 locuri la Batalionul 136 Geniu ,,Apulum" Alba-Iulia, 4 locuri la Centrul 346 Comunicații și Tehnologia Informației “Sava Henția” Sebeș și 2 locuri la Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” Alba-Iulia.
Înscrierea candidaților se face la sediul unităților militare din județul Alba, pentru locurile scoase la
concurs de către acestea sau la Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului militar județean Alba,
pentru locurile scoase la concurs în alte județe.
Criteriile de recrutare a candidaților sunt următoarele:
– vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani
împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
– absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
– absolvenți ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – doar candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma Aviație, specialitatea militară "însoţitor de bord – paramedic"
– permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române – doar candidații care optează pentru arma Auto şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma Geniu.

Activitățile de recrutare și selecție se vor desfășura după următorul algoritm:

 – inscrierea candidatilor : 12.02 – 01.03.2024 la sediul unităților militare din județul Alba, respectiv la
Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului militar județean Alba;

– selectia aptitudinala generala a candidatilor : 19.02 – 04.03.2024;

– perioada de efectuare a examinarii medicale : 26.02 – 08.03.2024;

– perioada de efectuare a examinarii/evaluarii aptitudinale medicale si/sau  evaluarii psihologice a aptitudinilor speciale : 29.02 – 15.03.2024;

– termenul final de intocmire a dosarului de candidat : 22.03.2024.

Candidații înscriși vor fi planificați pentru susținerea probelor de selecție aptitudinală generală în
perioada mai sus menționată și vor fi anunțați telefonic de către personalul recrutor înainte de susținerea acestora.
Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:
– probei psihologice (teste de aptitudini, chestionare de personalitate);
– probei sportive (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2000 de metri);
– interviului de evaluare finală (pentru orientarea vocaţională a candidaţilor).

Candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua examinarea medicală la
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, în perioada menționată.

Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi sunt rugaţi să ne contacteze la sediul din Alba
Iulia, Str. Regina Maria, nr. 6, Telefon: 0258 811 989.

,,ARMATA ROMÂNIEI – ORIUNDE ŞI ORICÂND LA DATORIE !”

Biroul Informare Recrutare Alba 

 

www.deltafm.ro


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Radio Delta Live

Title

Artist

Background
Real Accessability