“La udat”-obicei păstrat în Ardeal
Written by Radio Delta on 21 aprilie 2025
A doua zi de Paște vine cu propriile obiceiuri, dar niciunul nu a fost mai îndrăgit ca stropitul fetelor.
Tradiția spune că flăcăii stropeau tinerele, cu găleți de apă, pentru prospețime și bunăstare, dar și pentru șanse mai mari la măritiș, în timp ce nevestele erau stropite pentru a avea copii sănătoși și frumoși.
Lucrurile au evoluat, iar la orașe, tinerele erau stropite cu parfum, obiceiul devenind mai mult un motiv de socializare printre tineri, dar și pentru familii, cu rolul de a întări legăturile dintre membrii comunității.
Obiceiul udării sau stropirii fetelor în a doua zi de Paște se pastreaza si la Ocna Mures.
Acesta are legătură si cu venirea primăverii, renasterea naturii.
Fetele care sunt udate, cu apă inițial, apoi cu parfum, vor rămâne proaspete, frumoase, vor avea bunăstare și, de asemenea, șanse mai mari să se mărite.
La noi in Ardeal, tinerii formează grupuri în funcţie de prietenii şi merg „la udat”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri, ouă roşii şi vin.



