Dragobetele-sărbătoarea iubirii la români
Written by Radio Delta on 24 februarie 2024
Dragobetele reprezintă sărbătoarea iubirii la români si se sarbatoreste pe 24 februarie.
Acesta se află în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară.
Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui dar in majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie.
Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”.
Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor.
De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!.Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.
Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare.
Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.
Tot de Dragobete, tinerii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare culeg ghiocei pentru ca, după tradiţie, câţi ghiocei aduci acasa, atâţia pui de cloşcă vei avea în ograda.
Tradiția spune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus.
Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii în privinţa ta.
Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, dacă vezi o pereche de păsări, vei fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă.
Sursa:ro.wikipedia.org


