ZIUA STATULUI DEGEABA-16 IANUARIE

Written by on 16 ianuarie 2022

Fiecare zi este specială şi merită sarbatorita, mai ales atunci când există motive în plus în calendar.

Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Ziua de 16 ianuarie,Ziua Statului Degeaba (Nothing Day) este marcată începând cu anul 1973.
Este ziua în care putem sta degeaba.

Această zi se referă literalmente la a nu face nimic, ceea ce o plasează în rândul altor celebrări cu un iz suprarealist, cum ar fi #Ziuaîncarenucumperinimic.

Această zi a fost propusă pentru prima dată de regretatul editorialist american Harold Coffin, cu intenţia satirizării unei abundenţe de sărbători inutile, recent intrate în calendar.
Deoarece pentru a sărbători statul degeaba nu este nevoie de vreun efort, #NationalNothingDay poate fi şi despre celebrarea vieţii însăşi. Singurele limite în ceea ce priveşte modul în care este petrecută această zi sunt imaginaţia şi soldul bancar al celui care vrea să o marcheze.

Un lucru este sigur: lumea modernă nu este blândă cu cei care vor să nu facă nimic. Oamenii se aşteaptă ca noi să ne implicăm, să muncim din greu şi să ne străduim în toate aspectele vieţii noastre. Ideea de a sta o zi degeaba în mod deliberat pare într-o anumită măsură una bizară.

Pentru unii dintre noi este o problemă să punem toate lucrurile cap la cap şi să terminăm tot ce avem de făcut.
În mod fundamental, #NationalNothingDay este un act de rebeliune. Ceea ce a început ca un comentariu ironic la adresa tuturor zilelor noi din an s-a transformat curând în ceva mai mult decât atât.

Ziua Statului Degeaba este în prezent o oportunitate de a ne lua puţin timp liber.
Această zi este ocazia perfectă pentru a încetini puţin ritmul şi a face un bilanţ, potrivit daysoftheyear.com citat de agerpres.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Radio Delta Live

Title

Artist

Background
Real Accessability