Ziua națională a României – La Mulți Ani! ocnamureșeni

La Mulți Ani! tuturor românilor!

Istoria ne arată că Ziua națională a României a fost între:
1861-1866 ziua de 24 ianuarie
1869-1947 ziua de 10 mai
1948-1989 ziua de 23 august
din 1990 până în prezent ziua de 1 decembrie

Noțiunea de zi națională este o “invenție” recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în sec. XIX. Trebuie menționat că este necesar a se face distincție între sărbătoarea națională (pot fi mai multe) și ziua națională, în sens modern (care este una singură). Singura sărbătoare națională ce a fost menționată expressis verbis ca fiind Zi Națională a fost data de 1 Decembrie (în 1990). Toate celelalte doar au fost considerate “zile naționale” prin sugestiile guvernanților și acceptanța publicului (10 Mai, 8 Iunie și 23 August).

24 Ianuarie, Ziua Unirii tuturor Românilor (1861-1866)
Prima atestare documentară a unei sărbători naționale, este anul în 1860, când Kogălniceanu submite aprobării Domnului prima inițiativă în acest sens: „… Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălțimii Voastre să binevoiți a încuviința ca în viitor numai 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Națională, ca ziua care făcându-vă Domnitorul României, v-au încredințat prin însuși această nobilă misie de a realiza marea dorință și trebuință a Națiunii Noastre“. Vodă Cuza a aprobat propunerea la data de 27 decembrie 1860.
Începând deci cu 1861, ziua de 24 ianuarie a început a fi sărbătorită cu mult fast …

10 Mai, Ziua Regalității României (1869-1947)
Desemnat să fie noul Domnitor al Principatelor Române, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (devenit, mai târziu, Regele Carol I al României) a sosit pentru prima dată în București în ziua de 10 Mai 1866. El a fost întâmpinat la Băneasa de o mare mulțime de public și de primarul Bucureștilor, Dimitrie Brătianu (fratele prim-ministrului, Ion C. Brătianu), care i-a oferit, în mod simbolic, cheia orașului. În aceeași zi, principele a depus jurământul ca Domnitor în fața Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.

8 Iunie, Ziua Restaurației
Începând din 1931, a început a fi sărbătorită, cu mult fast, și sărbătoarea națională a Restaurației, dar legiferată a fost abia din 1932. Dintr-o falsă modestie, în calendare, ziua de 8 Iunie era trecută mai întâi drept Ziua Tineretului, abia apoi menționată și ca Ziua Restaurației. Serbările oficiale durând, de regulă, trei zile, Ziua Restaurației a întrecut în însemnătate Ziua Regalității.

23 August, Ziua Insurecției Armate Antifasciste (1948-1989)
După abdicarea forțată a Regelui Mihai I, la data de 30 decembrie 1947, ziua de 10 mai, ca Zi a Regalității, nu mai putea juca rolul unei sărbători naționale în noua Republică, proclamată chiar a doua zi. Astfel, o nouă zi de sărbătoare națională a fost instaurată prin Hotărârea nr. 908 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională.

1 Decembrie, Ziua Unirii (din 1990 până în prezent)
După unirea Transilvaniei cu România, și ziua de 1 Decembrie a devenit o zi de sărbătoare națională, fiind sărbătorită mai ales în Transilvania. Nefigurând însă printre sărbătorile naționale legalizate oficial, ziua de 1 Decembrie a căzut în uitare.
În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 16 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.
Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918.

Rezoluțiunea a fost citită în fața mulțimilor prezente de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu fiind întâmpinată cu entuziasm de cei peste 100.000 de români prezenţi la Alba Iulia. Adunarea Națională a ales Marele Sfat Național din rândul căruia a fost desemnat Consiliul Dirigent, în frunte cu Iuliu Maniu.

Adunarea natională din Transilvania, convocată la Alba Iulia în 18 Noiembrie – 1 Decembrie 1918, a votat, în prezența a peste 100.000 de delegați, unirea Transilvaniei și Banatului cu România. Astfel că, în Ianuarie 1918, când s-a inaugurat la Paris conferința de pace, unirea tuturor românilor într-un singur stat era un fapt pe deplin realizat.

Delegația românilor din Torontal nu putut ajunge deoarece Comandamentul sârb, ce ocupase Banatul, nu le-a dat permis să facă această de călătorie, dar Banatul a fost reprezentat la Alba Iulia prin 44 de delegați.
În primele alegeri democratice din istoria românilor din fostul Imperiu Austro-Ungar au fost aleși 1228 de delegați ai românilor majoritari și mandatați să voteze Unirea. Erau persoane reprezentative pentru toate categoriile sociale: intelectuali, ofițeri, țărani, negustori, femei și soldați. Episcopii români din aceste provincii au venit toți indiferent de cult.

Mai multe detalii: Muzeul Virtual al Unirii (link extern)
1 Decembrie 1918 – Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român

surse: Wikipedia, enciclopedia liberă / Muzeul Virtual al Unirii / Ambasada României în Republica Italiană